C***** S*********
ReclamantR***** I*****
PârâtAdmite cererea formulată de către petenta în contradictoriu cu intimatul . Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PA nr. 0140723 din 30.04.2017 încheiat de către I.P.J. HARGHITA–POLI?IA MIERCUREA CIUC cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.01.2018.
Hotarare 120/2018 din 29.01.2018Amână pronunţarea la data de 29.01.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018