P**** Ş***** R*** p*** a** B**** C*****
ReclamantP**** A******
ReclamantP**** N****** p*** a** Z******** E****
PârâtP**** E****
PârâtÎn baza art. 442 alin. 2 C.proc.civ., respinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către reclamanţii Petcu Radu Ştefan şi P**** A******, în contradictoriu cu pârâţii Petcu Neculai şi P**** E**** cu privire la Sentinţa civilă nr.3937/29.11.2019, pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 5170/333/2017. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Vaslui Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.06.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.06.2020amana pronuntarea cu privire la cererea de indreptare eroare materiala la data de 12.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2020Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect îmbogăţire fără justă cauză, astfel cum a fost formulată de reclamanţii Petcu Radu Ştefan şi P**** A******, în contradictoriu cu pârâţii Petcu Neculai şi P**** E****. Dispune obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei în cuantum de 26.501 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse la imobilul apartament situat la adresa ... Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 19.132 de lei, reprezentând plata ratelor efectuată de către reclamanţi în contul creditului CETELEM nr. 30100423 din 28.10.2013, contractat de către pârâţi. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect drept de retenţie. Dispune obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei în cuantum de 8.313 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 2773 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 3500 lei reprezintă onorariu avocat şi suma de 2040 lei reprezintă onorariu expert judiciar. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.11.2019.
Hotarare 3937/2019 din 29.11.2019Stabileşte termen de pronunţare la data de 29.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2019Pentru a da păr?ilor posibilitatea de a studia înscrisurile depuse la dosarul cauzei, amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 14.11.2019.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019În vederea solicitării de relaţii de la Cetelem, amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 17.10.2019.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019pentru administrare probelor încuviinţate, va amâna judecarea cauzei pentru data de 06.06.2019
Incheiere de sedinta din 18.04.2019pentru solu?ionarea fondului cauzei amână judecare cauzei pentru data de 18.04.2019.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Admite sesizarea din oficiu cu privire la preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată la data de 14.03.2019, Complet C2 civil+minori şi familie+civil+IPF, pentru când se vor cita părţile.
Admite sesizarea din oficiu cu privire la preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată la data de 14.03.2019, Complet C2 civil+minori şi familie+civil+IPF, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 07.01.2019În vederea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 182,01 lei de către reclamanţi, amână judecarea cauzei la data de 31.01.2019.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018Amână cauza la data de 29 noiembrie 2018, pentru când: se va pune în discuţia părţilor obiec?iunile la raportul de expertiză,
Incheiere de sedinta din 15.11.2018Amână cauza la data de 15.11.2018 pentru ca părţile să studieze raportul de expertiză şi să depună eventuale obiec?iuni.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Amana cauza la data de 27.09.2018, pentru cand se va face dovada achitarii onorariului expertului desemnat, urmand ca acesta sa fie informat cu privire la obiectivele expertizei.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018Amână cauza la data de 14.06.2018 în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Pentru administrarea unitară a probelor, amână cauza la 31.05.2018.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Faţă de lipsa martorilor, amână judecarea cauzei la data de 24.05.2018.
Incheiere de sedinta din 12.04.2018Pentru administrarea probelor, amână judecarea cauzei la data de 12.04.2018.
Incheiere de sedinta din 15.03.2018