P***** S****
Apelant inculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de inculpatul P***** S**** împotriva sentinţei penale 64/09.06.2017 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar 517/246/2017. Desfiin?ează sentin?a penală apelată numai cu privire la operaţiunea de contopire şi rejudecând în aceste limite: Menţine pedepsele de câte 9 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa apelată pentru infracţiunile prev. de art.335 alin.2 Cod pen. şi art.336 alin.1 Cod pen. ambele cu aplic.art. 396 alin. 10 Cod procedură penală Menţine aplicarea disp. art. 96 alin.4 Cod pen. raportat la art.44 alin.1 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.159/16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr.1359/246/2016, definitivă prin neapelare, de 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare pe care o descontopeşte în pedepsele componente de: -4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală -8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev.de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art.44 alin.2 Cod penal raportat la art.39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte cele două pedepse de câte 9 luni închisoare pentru infracţiunile prev. de art.335 alin.2 C.pen. şi art.336 alin.1 C.pen. aplicate prin prezenta, cu pedepsele de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 336 alin. 1 C.pen. aplicate prin sentinţa penală nr.159/16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr.1359/246/2016 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie. Men?ine în rest sentin?a penală apelată. În baza art. 424 alin 2 şi 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen şi 241 C.pen alin 1 lit. c la data rămânerii definitive a hotărârii încetează de drept măsura controlului judiciar concomitent cu emiterea mandatului de executarea pedepsei închisorii şi în baza art. 72 C.pen deduce arestul preventiv din 09.06.2017 în 02.08.2017. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., dispune virarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Timiş. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 23.08.2017.
Hotarare 893/2017 din 23.08.2017în baza art. 208 alin. 5 C.p.p., rap. la art. 242 alin. 2 Cpp. şi la art. 202 alin. 4 lit. b C.p.p. şi art. 214 C.p.p. înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P***** S**** cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 02.08.2017 până la data de 30.09.2017 inclusiv. în baza art. 215 c.p.p. pe durata controlului judiciar impune inculpatului următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de j udecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - sâ se prezinte la I.P.J. Arad - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. în baza art. 215 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatului P***** S**** ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a ţarii decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu conducă autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. în baza art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului P***** S**** asupra faptului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Menţine termenul stabilit pentru soluţionarea apelului la data de 23 august 2017. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2.08.2017.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.08.2017