C******* S*****
Contestator RevizuentI************ D* P****** J******* T****
Intimat IntimatCalifică calea de atac ca fiind recurs Admite excep?ia necompeten?ei materiale a Tribunalului Timiş. Declină competen?a de solu?ionare a cererii de recurs în favoarea Curţii de Apel Timisoara şi trimite cauza respectivei instanţe. Definitivă. Pronunţată la 15.11.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1613/2019 din 15.11.2019Pune în vedere contestatorului să-şi precizeze în scris până la termenul viitor de judecată, sentinţa împotriva căreia a formulat apelul. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 15.11.2019, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Pune în vedere contestatorului să-şi precizeze în scris până la termenul viitor de judecată, obiectul prezentei cauze. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 04.10.2019, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 18.07.2019T: 18 - 07 - 2019, revenire adresă ÎNCSJ - comunicare dosar de fond cu nr. 5186/30/2017.
Incheiere de sedinta din 24.05.2019Se citează intimatul I************ D* P****** J******* T****, cu menţiunea de a depune toate dovezile care au stat la baza întocmirii procesul verbal seria CP nr. 6862529 întocmit la data de 15.05.2014. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 12.04.2019, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019Se emite adresă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru comunicarea dosarului de fond cu nr. 5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 12.04.2019, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 01.03.2019Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 01.03.2019, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2019
Incheiere de sedinta din 18.01.2019Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 18.01.2019, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2018
Incheiere de sedinta din 16.11.2018Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 16.11.2018, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2018
Incheiere de sedinta din 14.09.2018Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 14.09.2018, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2018
Incheiere de sedinta din 25.05.2018Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 25.05.2018, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2018
Incheiere de sedinta din 13.04.2018Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 13.04.2018, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 02.03.2018Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr.5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 02.03.2018, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 19.01.2018Se emite adresă către arhiva instanţei în vederea ataşării dosarului de fond cu nr- 5186/30/2017. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 19.01.2017, completul C7CAA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2017
Incheiere de sedinta din 27.10.2017Suspendarea judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare.
Incheiere suspendare