S**** A**** D***
ReclamantC*** T********** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul S**** A**** D***, în contradictoriu cu intimata Casa teritorială de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează decizia nr.328403 din 05.04.2017 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de Casa Teritorială de pensii Braşov. Obligă intimata să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu valorificarea perioadei 18.03.1977 – 02.07.1983 ca stagiu de cotizare în grupa a I-a de muncă, în procent de 100%, zona I de expunere la radiaţii, conform menţiunilor din adeverinţa nr.7137/03.06.2016 eliberată de Compania Naţională a Uraniului – S.A. Sucursala Feldioara. Obligă intimata să plătească contestatorului diferenţele de drepturi dintre cele efectiv încasate şi cele stabilite prin noua decizie începând cu data de 20.02.2017, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 26.01.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 63/2018 din 26.01.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 26.01.2018, în conformitate cu prevederile art.396 din Codul de procedură civilă, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2018