A******** D* P********** N**** – P*** R***** L****
ReclamantC********* N******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 41 în contradictoriu cu pârâtul C********* N******. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4636,07 lei cu titlu de cheltuieli comune restante aferente perioadei ianuarie 2015 – aprilie 2017. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2222,59 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate asupra debitului principal pentru perioada iunie 2015 – aprilie 2017. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 04.05.2018.
Hotarare 1352/2018 din 04.05.2018Amână pronunţarea la data de 04.05.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 19.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2018Amână judecarea cauzei la data de 19 aprilie 2018, ora 08:30, complet C11, pentru când se va cita pârâtul, cu duplicatul tabelului centralizator, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018Pune în vedere reclamantei, prin apărător, ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosar modul de calcul al penalităţilor pentru perioada indicată în precizările depuse pentru acest termen, respectiv să indice procentul de penalitate aplicat, data scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată, cu indicarea eventualelor plăţi efectuate de pârât şi a modului de imputaţie al acestora, respectiv mai întâi asupra debitului principal şi mai apoi asupra penalităţilor sau mai întâi asupra penalităţilor şi apoi asupra debitului principal, într-un tabel centralizator pentru instanţă şi unul pentru a fi comunicat părţii adverse, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 242 al. 1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 13 februarie 2018, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 09.01.2018Amână cauza la data de 9 ianuarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.10.2017.
Incheiere de sedinta din 24.10.2017