B***** V***** A*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 99 şi urm. CP, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara pentru condamnatul în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, vizând pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 62/2015 a Tribunalului Arad, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 73/2015 emis de Tribunalul Arad. În temeiul art. 587 al 2 CPP fixează termen de reînnoire a cererii după data de 23.05.2017. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 65 de lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, obligă petentul la suma de 100 de lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2017.
Hotarare 1755/2017 din 23.03.2017Emiterea unei adrese Penitenciarului Timişoara având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.03.2017.
Incheiere de sedinta din 09.03.2017