A**** B*** R****** S*
ContestatorS* G***** M 9* P****** S** - P*** L********* J******* A***** I****
DebitorAdmite contestaţia împotriva raportului nr. 3 privind fondurile obţinute şi a planului de distribuire nr. 287/6.02.2017 (publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă 2734/10.02.2017), formulată de petenta A**** B*** R****** S*, în calitate de creditor al debitorului SC GAITAN M 93 PRODCOM SRL. Dispune modificarea planului de distribuire nr. 287/6.02.2017 în sensul ca suma de 29.056 lei reprezentând impozite locale să fie distribuită creditorului ipotecar A**** B*** R****** S*. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel care se poate depune la Tribunalul Suceava în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 aprilie 2017.
Hotarare 241/2017 din 11.04.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va dispune comunicarea întâmpinării către contestator. Pentru justa soluţionare a cauzei, îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei raportul de activitate prin care a analizat cererea de creanţă formulată de creditorul Comuna Şcheia – prin primar privind plata impozitului şi a taxelor locale, însoţit de dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017