A******** A****** P***** C********* A********* P*** R****** L****
ReclamantM********* J********
PârâtRespinge excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, invocată din oficiu. Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia „Alianţa Pentru Combaterea Abuzurilor” în contradictoriu cu pârâtul M********* J********. Obligă pârâtul M********* J******** să nu trimită la Guvern proiectul de act normativ privind modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, a Legii nr. 304/2004 şi a Legii nr. 317/2004, în forma prezentată în data de 23 august 2017 şi trimisă la Consiliul Superior al Magistraturii spre avizare prin adresa cu nr. 88929/30.08.2017, înainte de a supune acest proiect procedurilor de consultare/dezbatere publică prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003. Respinge restul pretenţiilor. Provizorie până la soluţionarea litigiului asupra fondului. Executorie, fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi, 08.11.2017.
Hotarare 171/2017 din 08.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 08.11.2017. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2017