S* L** L******* B******* S**
ReclamantS* L** L******* B******* S** - P*** A************ B**** D******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** P******* P*** A************ J******** A F********* P****** A****
PârâtRespinge contestaţia ca inadmisibilă. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Piteşti.
Hotarare 152/2017 din 14.09.2017Încuviinţează cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătoarea reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 14 septembrie 2017. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 Iunie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 29.06.2017Încuviinţează probele aşa cum au fost solicitate de către reprezentantul reclamantei. Prorogă punerea în discuţie asupra probei cu expertiză contabilă, după ce reclamanta va depune la dosar dovada datei de primire a deciziei de soluţionare a contestaţiei în procedura administrativă. Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2017 pentru ca reclamanta S.C. L&M LADOALMI BUSINESS S.R.L. să îşi completeze cererea de chemare în judecată cu privire la decizia emisă de pârâtă în soluţionarea plângerii prealabile. Pune în vedere reprezentantei pârâtei să procedeze la comunicarea acestei decizii către reclamantă şi să depună la dosar dovada comunicării. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 Mai 2017, la Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul reclamantei, de acordare a unui termen de judecată pentru angajarea unui apărător. Amână judecarea cauzei la data de 18 Mai 2017, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă. Pârâta are termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 Mai 2017, la Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Incheiere de sedinta din 04.05.2017