B*** M*****
PetentÎn baza art. 587 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată B*** M*****, în prezent în executarea pedepsei privative de libertate la Penitenciarul de maximă siguranţă Arad, din executarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de deten?ie, din executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/2014 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I-Penală. În temeiul art. 587 alin. (2) Cod procedură penală situaţia persoanei condamnate va fi rediscutată în prima comisie în ceea ce priveşte acordarea liberărilor condiţionate, ce se va întruni după data de 16 februarie 2018. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă condamnatul să plătească statului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea sumei de 130 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad, reprezentând plata onorariului avocaţial din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2017.
Hotarare 375/2017 din 13.09.2017