U** C***** C**** L**** R*********** P*** P***** B**** V*****
ReclamantG**** G*******
PârâtAdmite acţiune civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbi, legal reprezentată prin Primar în contradictoriu cu pârâtul G**** G******* şi, pe cale de consecinţă: Obligă pârâtul ca, în termen de 30 de zile, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să dezafecteze anexele ridicate de acesta pe terenul proprietatea numitei Mărtoiu Maria şi care au făcut obiectul procesului verbal de contravenţie nr. 4616/11.07.2016 emis de Primăria Comunei Corbi. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2018
Hotarare 535/2018 din 03.04.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 03 aprilie 2018. Cu apel odată cu cererea principală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2018Amână judecarea cauzei la data de 20 martie 2018 pentru ca reclamanta să răspundă la întrebările numerele 4, 5, 6, 7 şi 8 reformulată astfel: „Să se comunice de ce prin procesul-verbal nu s-a pus în vedere pârâtului să intre în legalitate ci trecut direct la desfiinţarea clădirii?” din interogatoriul formulat de pârât. Pune în vedere reprezentantei reclamantei ca la termenul următor de judecată să depună interogatoriul completat de către reprezentantul persoanei juridice. Menţine proba cu interogatoriu admisă în favoarea pârâtului G**** G******* în sensul de a formula întrebările către persoana fizică căreia i-ar fi adresat asemenea întrebări şi ar fi primit asemenea răspunsuri. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 20.02.2018Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de părţi, prin apărători. Prorogă administrarea interogatoriului reclamantei, precum şi oportunitatea administrării probei cu expertiză în specialitatea construcţii la un alt termen de judecată Amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Stabileşte că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de şase luni. Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulate de pârât, potrivit art. 413 alin. 1 pct. 1 lit. Cod procedură civilă. Uneşte cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, excepţie invocată de pârât, cu fondul cauzei. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru pârât şi proba cu interogatoriul reclamantei, urmând a proroga oportunitatea administrării probei cu expertiza în specialitatea construcţii la un alt termen de judecată. Respinge ca inutilă proba cu martori solicitată de pârât. Pune în vedere reclamantei să precizeze în mod concret, sau să depună înscrisuri în acest sens, din care să rezulte care sunt acele anexe gospodăreşti la care se referă procesul-verbal de contravenţie nr. 4616/11 iulie 2016 şi cu privire la care s-a luat măsura dezafectării şi aducerii terenului în starea iniţială. Amână judecarea cauzei la data de 5 decembrie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtului pentru imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2017, la cererea reclamantei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017