D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** C**** - S******
ReclamantC********* A***** I**
PârâtR********* B*** S* P***** R********* B*** A****** R*****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C********* A***** I**, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Agenţiei Reşiţa invocate de pârâţi, ca neîntemeiate. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin şi în consecinţă obligă pârâta Raiffeisen Bank Sa – pentru Raiffeisen Bank Agenţia Reşiţa, la eliberarea către reclamantă a sumei de 1.689,54 lei, existentă în contul deschis pe numele defunctei Constantin Maria. Respinge acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul C********* A***** I**, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 CPC, azi, 23.11.2018.
Hotarare 2248/2018 din 23.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 23.11.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 15.11.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2018Respinge excepţia inadmisibilităţii prezentei acţiuni, invocată de instanţă din oficiu. Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Raiffeisen Bank S.A. Agenţia Reşiţa, invocată de către pârâta Raiffeisen Bank S.A. prin întâmpinare. Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C********* A***** I** şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Raiffeisen Bank S.A. . Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată în data de 30.10.2018, pentru când se citează părţile. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 CPC, astăzi, 17.08.2018.
Incheiere de sedinta din 17.08.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 17.08.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.08.2018În vederea comunicării notelor scrise către pârâţi.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018