P***** I**********
Intervenient în numele altei persoane Intervenient în numele altei persoaneU******** S*****
Intervenient în numele altei persoane Intervenient în numele altei persoaneC**** I***
Intervenient în numele altei persoane Intervenient în numele altei persoaneS***** L****
Intervenient în numele altei persoane Intervenient în numele altei persoaneP** H******** E****
Intervenient în numele altei persoane Intervenient în numele altei persoaneRespinge apelurile declarate de apelanţii U.S.A.M.V.C., SC C. I. SRL prin lichidator judiciar M. I. SPRL, SC S. I. D. SRL prin lichidator judiciar C. SPRL şi SC S. B. C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3555 pronunţată la data de 23.12.2015 în dosarul nr. 529/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj şi al încheierilor premergătoare, pe care le menţine. Respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienţii în favoarea SC C. I. SRL şi SC S. I. D. SRL. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 19.03.2019.
Hotarare 154/2019 din 19.03.2019Amână pronunţarea pentru data de 19.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2019Amână pronunţarea pentru data de 5.03.2019, complet A2.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019Dispune disjungerea capetelor de cerere din acţiunea principală şi apel faţă de pârâta - intimată S.B.C. SRL prin administrator judiciar provizoriu N.I. SPRL. Amână judecarea cauzei pentru data de 19.02.2019,ora 09:00, sala 146 pentru când pune în vedere părţilor să-şi precizeze poziţia procesuală.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Având în vedere lipsa procedurii de citare îndeplinite amână judecarea cauzei pentru data de 22.01.2019, ora 09:00, sala 146
Incheiere de sedinta din 11.12.2018în vederea refacerii procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Având în vedere lipsa de procedură, amână judecarea cauzei pentru data de 20 noiembrie 2018,ora 09:00, sala 146, complet A2.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018În temeiul art. 244 pct. 1 VCPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea pe fond a cererii de completare a dispozitivului de către Tribunalul Specializat Cluj.
Incheiere suspendare din 10.10.2017Pentru soluţionarea cu prioritate a apelului împotriva hotărârii de completare a dispozitivului, amână fără discuţii cauza pentru data de 10.10.2017
Incheiere de sedinta din 19.09.2017Pentru soluţionarea unitară a dosarelor având ca obiect cererea de completare a hotărârii şi a apelului în sine, constată că se impune amânarea fără discuţii a judecării apelului. Stabileşte noul termen de judecată pentru data de 19.09.2017 ora 10:30
Incheiere de sedinta din 20.06.2017În vederea comunicării, studierii şi timbrării cererilor de intervenţie amână judecarea cauzei pentru data de 20.06.2017.
Incheiere de sedinta din 30.05.2017Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta SC S.B.C. SRL privind taxa judiciară de timbru aferent apelului în sumă de 321.195,30 lei în sensul că: Dispune reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru la suma de 200.000 lei şi plata eşalonată a acesteia în 12 rate lunare consecutive în cuantum de 16.666 lei lunar cu scadenţa la fiecare 20-a lunii începând cu luna mai 2017 şi în constinuare. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2017.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017Potrivit art. 13 din Legea 146/1997 taxa de timbru aferentă cererii de intervenţie accesorie este de 8 lei, constatând că a fost timbrată cererea A.M. SRL cu 20 lei, instanţa constată că cererea de intervenţie accesorie este legal timbrată. În vederea studierii cererii de intervenţie amână judecarea cauzei pentru data de 30.05.2017, ora 09:00, complet A2.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017A se vedea condica camerei de consiliu din data de 5 aprilie 2017.
Încuviinţează declaraţia de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. 529/1285/2011 al Curţii de Apel Cluj formulată de către d-nele judecători A.M.C. şi M.S. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 5.04.2017.
Incheiere abtinere din 05.04.2017Amână judecarea cauzei pentru data de 10.04.2017, sala 146, ora 9.00, Completul A1 pentru când se reia procedura de citare cu părţile litigante. Stabileşte în sarcina apelantei USAMV obligaţia de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 48.498,61 lei, sub sancţiunea anulării cererii de apel ca nelegal timbrate. Emite o adresă către apelanta USAMV, solicitându-i să precizeze sumele reactualizate aferente petitelor 9, 10 şi 11, pentru perioada 25.01.2011 – 20.01.2017, în scopul stabilirii taxei judiciare de timbru aferente acestor capete de cerere. Stabileşte în sarcina apelantei SC S B C SRL obligaţia de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 321.195,30 lei, sub sancţiunea anulării cererii de apel ca nelegal timbrate. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.03.2017.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017Amână judecarea cauzei pentru data de 10 aprilie 2017, în vederea studierii motivelor de apel şi în vederea stabilirii taxelor judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 13.03.2017