N*** M***** I****
InculpatRespinge propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, formulată de PJ Buftea, ca neîntemeiată. În baza art. 242 alin. (2) CPP şi la art. 243 CPP, dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** M***** I**** prin ordonanţa din 10.04.2017 (dosar nr. 1609/P/P2017), cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a măsurii. În baza art. 221 alin. (1) CPP, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din domiciliul în om. Baloteşti, str. Unirii, nr. 31, bl. Pil, sc.2, ap. 15, judeţul Ilfov, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) CPP, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; În baza art. 221 alin. (4) CPP, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. (5) CPP, pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi mobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În baza art. 275 alin. (3) CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.04.2017, ora 13:45.
Incheiere masuri preventive faza de UP 22/2017 din 11.04.2017