S*** P******** S*** P*** A************ J******* C****** I********* D* I********* H***** G******
ReclamantP****** I**********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Cabinet Individual de Insolvenţă Holhos Grigore , reprezentată de practician în insolvenţă Holhos Grigore, în calitate de administrator judiciar al SC Pregoterm SA împotriva pârâtului Pleşcan Ioan Marian
Hotarare 255/2018 din 01.02.2018Estimează durata necesară cercetării procesului la 4 luni. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează, din oficiu, proba cu interogatoriul pârâtului. Citează pârâtul cu menţiunea la interogatoriu. Dispune efectuarea de verificări în baza de date a instanţei pentru a se indica domiciliul pârâtului pe perioada 31.12.2011 – până în prezent. Emite adresă către reclamantă pentru a indica temeiul de drept al acţiunii, având în vedere că contractul de închiriere încheiat între părţi a încetat la data de 31.10.2011 prin expirarea termenului, conform înscrisurilor depuse la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.02.2018, pentru când părţile se citează cu menţiune. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2017.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017