Dosar 5318/86/2017 din 26.06.2017

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5318/86/2017
Data dosar:
26.06.2017
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge contestaţia la raportul final formulată de către DGRFP Iaşi – AJFP Suceava, ca neîntemeiată. Aprobă raportul lichidatorului judiciar Omega SPRL. În temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului Fruct XL Company SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea prezentei sentinţe DGRFP Iaşi, AJFP Suceava şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, aprobă plata onorariului practicianului în insolvenţă Omega SPRL, în cuantum de 2.380 lei, şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 138 lei, din fondul de lichidare prevăzut la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.06.2019.

    Hotarare 273/2019 din 14.06.2019
  • Sedinta din data de 17.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea raportului cu propunerea de închidere a procedurii şi a contestaţiei formulate împotriva acestuia pentru termenul din 14 iunie 2019, când se vor cita părţile prin BPI, creditorii cu menţiunea de la art. 174 din Legea nr. 85/2014. Pronunţată în şedinţa publică din 17 mai 2019.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2019
  • Sedinta din data de 15.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2019, pentru când se vor cita părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu menţiunea de la art. 174 din Legea nr. 85/2014 şi cu precizarea că la termen se va discuta raportul final, precum şi contestaţia formulată împotriva acestuia de creditoarea DGRFP Iaşi - AJFP Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2019.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Se va pune în vedere practicianului în insolvenţă să indice demersurile privind identificarea bunurilor din averea debitoarei şi să depună înscrisuri relevante în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2019, pentru când se vor cita părţile prin BPI . Pronunţată în şedinţa publică din 18 ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Aprobă raportul administratorului judiciar Omega SPRL. În temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. 1 pct. A litera c) şi pct. B raportat la art. 146 din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în faliment în procedura generală a debitorului Fruct XL Company SRL. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Omega SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.500 lei. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi onorariul provizoriu. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 5 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 19.11.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea şi publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 14.12.2018. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 21.12.2018. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 11.01.2019. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 18.01.2019, pentru când se vor cita părţile prin BPI. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2018.

    Hotarare intermediara 450/2018 din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 14.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Ia act că prin Hotărârea Adunării Creditorilor din 05.06.2018 s-a hotărât că nu se avansează sume de bani pentru continuarea procedurii de insolvenţă a debitorului şi introducerea acţiunii de atragere a răspunderii materiale a administratorului statutar al societăţii. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2018, pentru când se vor cita părţile prin BPI cu menţiunea că la termen se va discuta raportul cu propunerea de intrare în faliment. Pronunţată în şedinţa publică din 14 septembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2018
  • Sedinta din data de 15.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Pune în vedere practicianului în insolvenţă să facă propuneri în funcţie de stadiul procedurii, respectiv să verifice incidenţa unui temei de deschidere a procedurii falimentului, iar în cazul identificării să procedeze la întocmirea unui raport în acest sens, altfel să indice de ce nu se impune intrarea în faliment, sub sancţiunea amendării. De asemenea, să depună dovada publicării în BPI a Procesului verbal al adunării creditorilor din data de 5.06.2018. Fixează termen pentru continuarea procedurii cauzei la data de 14 septembrie 2018, pentru când părţile vor fi citate prin BPI. Pronunţată în şedinţa publică din 15 iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2018
  • Sedinta din data de 27.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Se va forma un volum nou al dosarului începând cu fila 231, urmând a se efectua menţiunile corespunzătoare în sistemul informatic ECRIS. Pune în vedere practicianului în insolvenţă să întocmească raport de activitate şi să facă propuneri în funcţie de stadiul procedurii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 15 iunie 2018, pentru când părţile se vor cita prin BPI. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 2018.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2018
  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării creditorilor din 15.02.2018 privind desemnarea unui alt practician în insolvenţă în locul celui numit provizoriu şi în consecinţă: Numeşte drept administrator judiciar al debitoarei pe practicianul în insolvenţă Omega SPRL, în locul practicianului în insolvenţă CII Firănescu Nicoleta, dispunând, totodată, încetarea atribuţiilor acestuia din urmă. Stabileşte un termen limită de 10 zile pentru transferul documentaţiei între practicienii în insolvenţă. Se va efectua adresă către CII Firănescu Nicoleta pentru a proceda la predarea documentaţiei către practicianul în insolvenţă Omega SPRL, în termenul stabilit. Se va efectua adresă către Omega SPRL pentru a proceda la preluarea documentaţiei de la practicianul în insolvenţă CII Firănescu Nicoleta, în termenul stabilit. Stabileşte onorariul cuvenit practicianului în insolvenţă CII Firănescu Nicoleta, pentru activitatea desfăşurată în calitate de administrator judiciar provizoriu, la 2.000 lei, sumă ce urmează a fi avansată din averea debitoarei împreună cu suma de 143,45 lei reprezentând cheltuieli de procedură avansate de administratorul judiiar. Dispune, în sarcina administratorului judiciar Omega SPRL, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat şi a modalităţii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 27.04.2018. Pronunţată în şedinţa publică din 16 martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2018
  • Sedinta din data de 02.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a debitoarei Fruct XL Company SRL, ca neîntemeiată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 16.03.2018, pentru când i se va pune în vedere administratorului judiciar să procedeze la întocmirea actelor specifice procedurii în conformitate cu stadiul procedurii, respectiv, dacă înţelege să solicite deschiderea procedurii de faliment să procedeze la întocmirea unui raport cu luarea în considerare a stadiului procedurii şi a dispoziţiilor art. 145 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să procedeze la reconvocarea adunării creditorilor în vederea confirmării sale sau a desemnării unui alt practician în insolvenţă ca administrator judiciar, respectiv în vederea stabilirii onorariului acestuia şi să depună la dosarul cauzei dovada convocării creditorilor, procesul-verbal al adunării creditorilor şi dovada publicării sale în BPI. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.02.2018.

    Hotarare intermediara 88/2018 din 02.02.2018
  • Sedinta din data de 31.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 02.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2018
  • Sedinta din data de 26.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 31.01.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.01.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2018
  • Sedinta din data de 15.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Pentru publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a raportului cu propunerea de intrare în faliment

    Incheiere de sedinta din 15.12.2017
  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 27.10.2017
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Deschidere procedură generală

    Admite cererea formulată de creditorul Mert-An Fruct Expert SRL, având ca obiect deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 72 alin. 6 raportat la art. 38 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei Fruct XL Company S.R.L.. În temeiul art.73 coroborat cu art. 45 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă CII Firănescu Nicoleta, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 lei. Pune în vedere administratorului judiciar ca la prima şedinţă a adunării creditorilor să supună confirmarea sa şi onorariul provizoriu. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În temeiul art. 82 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând părţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. În temeiul art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune ca administratorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitoarei, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalităţilor de publicitate prevăzute de art. 101 alin.2 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 97 din Legea nr. 85/2014, până la data de 27.10.2017. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport privind intrarea în faliment sau continuarea procedurii, conform prevederilor art. 92 din Legea nr. 85/2014, până la data de 06.10.2017. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 01.11.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar al creanţelor la 17.11.2017. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor la 11.12.2017. Fixează şedinţa adunării creditorilor la data de 24.11.2017, ora 10:00, la sediul administratorului judiciar. Dispune trimiterea, de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, a notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune trimiterea de către administratorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum şi publicarea acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune, în sarcina administratorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat şi a modalităţii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 27.10.2017, ora 09:00, complet C8FF, dată pentru care se vor cita părţile prin BPI. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2017.

    Hotarare intermediara 485/2017 din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 15.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C8FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.09.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 15.09.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD