N** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia nr. 282899/20.10.2016. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să stabilească pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 01.08.2016, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor din ore acord, ore suplimentare, prime, compensaţii, atestate prin adeverinţa nr. 613360/28.07.2016 eliberată de R.A.T.B. Obligă intimata la plata către contestatoare a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 01.09.2016 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. În temeiul prev. art. 453 alin.1 NCPC, Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 30.05.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3928/2017 din 30.05.2017Amână pronunţarea la data de 30.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017