Dosar 5328/85/2017 din 07.11.2017

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5328/85/2017
Data dosar:
07.11.2017
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.04.2018 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Admite cererea

    Admite contestaţia formulată de contestatorul V**** P***** în contradictoriu cu intimata Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sibiu şi în consecinţă : Dispune anularea Deciziei de concediere nr. 45/05.10.2017, emisă de intimată şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate începând cu data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 3570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică azi 5 aprilie 2018 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari.

    Hotarare 247/2018 din 05.04.2018
  • Sedinta din data de 03.04.2018 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Amână cauza

    pentru imposibilitatea constituirii completului amână pronun?area la data de 05.04.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2018
  • Sedinta din data de 20.03.2018 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 03.04

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Amână cauza

    Pt studiu înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 06.02.2018 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Amână cauza

    Pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 06.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD