P******** M***** M*****
Contestator InculpatS***** M******
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpatul Prioteasa Mircea-Marian, împotriva încheierii penale nr. 93 din 21.07.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul 5331/109/2017. Desfiinţează în parte încheierea şi rejudecând, Respinge propunerea de arestare a inculpatului Prioteasa Mircea – Marian, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT ST Piteşti. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Prioteasa Mircea-Marian de sub puterea M.A.P. nr. 74/UP/21.07.2017 emis de Tribunalul Argeş, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza dispoziţiilor art. 204 al. 12 C.pr.pen. rap. la art. 204 al. 11 C.pr.pen. şi art. 202 al. 4 lit. b C.pr.pen., art. 211 şi art. 215 C.pr.pen., ia măsura controlului judiciar faţă de inculpatul P******** M***** M*****, perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 27 iulie 2017, până la data de 25 august 2017, inclusiv. În baza dispoziţiilor art. 215 Cod procedură penală instituie în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de alin. 1 lit. a – c, respectiv: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca pe durata executării măsurii de prevenţie să nu părăsească limita teritorială a României. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 3 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală stabileşte ca autoritate de supraveghere organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte inculpatul, prin instituţiile specializate. Prezenta decizie se comunică autorităţilor prevăzute de lege. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii. Respinge ca nefondată contestaţia formulată, de inculpata S***** M******, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş împotriva aceleiaşi încheieri. Obligă pe contestatoarea inculpată S***** M****** la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 27 iulie 2017, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere masuri preventive faza de UP 57/2017 din 27.07.2017