P***** G********* d********** l* C* B***** F*****
Intimat ReclamantS* R********* B*** S*
Apelant PârâtP***** N*******
Intimat ReclamantDec.: Admite apelul declarat de apelanta RAIFFEISEN BANK SA în contradictoriu cu intimaţii PLATON GABRIEL şi P***** N******* împotriva sentinţei civile nr. 11716/13.10.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art. 6.3 din contractul de credit nr. RCO 20300200288/10.04.2008 privind comisionul de administrare, ca nefondat. Respinge cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare, ca nefondată. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate. Obligă intimaţii la plata către apelantă a sumei de 328 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului ( taxa judiciară de timbru ). Cu drept de recurs la ÎCCJ în termen de 30 zile de la comunicare, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.12.2017.
Hotarare 1767/2017 din 21.12.2017Amana pronuntarea la data de 21.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2017Amana pronuntarea la data de 07.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017