C******************* S****** I**** A******
ReclamantT********* I***
PârâtM********* J********
PârâtC***** D* A*** I***
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii. Admite excepţia prescripţiei acţiunii cu privire la diferenţele aferente perioadei 01.01.2014-02.02.2014 şi în consecinţă respinge acţiunea ce le vizează ca fiind prescrisă. Admite, în parte, cererea. Obligă pârâţii să plătească reclamantei diferenţa de salariu reprezentând 8,33% pentru acoperirea diminuării de 25% calculată la salariul aferent lunii noiembrie 2012 începând din 02.02.2014, proporţional cu perioada lucrată efectiv, în sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale începând din 02.02.2014 şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge cerere prin care se solicită dobânzi, pentru perioada 01.12.2012-01.02.2014, ca nefondată. Cu opinia separată a domnilor asistenţi judiciari în ceea ce priveşte fondul cauzei, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Bacău, secţia I civilă Pronunţată în şedinţa publică de la 25 septembrie 2017.
Hotarare 728/2017 din 25.09.2017faţă de lipsa procedurilor de citare cu pârâţii T********* I*** şi C***** D* A*** I*** s-a acordat termen la data de 25.09.2017
Incheiere de sedinta din 19.06.2017