I***** J******* D*** F****** A*
CreditorV********* S***** D***
DebitorAdmite în parte acţiunea civilă – ordonanţă de plată formulată de creditoarea INTRUM JUSTIŢIA DEBIT FINANCE AG în contradictoriu cu debitorul ŞTEFAN DORU VLADULESCU. Ordonă debitorului să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 1493,10 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate, precum şi suma de 95,55 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere . Respinge în rest cererea creditoarei Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 116,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, în măsura pretenţiilor admise . Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod proc. civ., azi 19.01.2018.
Hotarare 75/2018 din 19.01.2018Amână pronunţarea pentru data de 19.01.2018. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2018Amână pronunţarea pentru data de 04.01.2018. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2017