M**** I***
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I************* F***** M******** F******** F********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.429 lei reprezentând timbru de mediu, plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca RENAULT, cu număr de identificare VF1KMRG0631256004 şi la plata dobânzii fiscale aferente, calculată de la data achitării şi până la data restituirii. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Suceava.
Hotarare 75/2018 din 18.01.2018Admite cererea de amânare formulată de reclamant, prin apărător. Se va reveni cu adresă către reclamantul M**** I***, prin care i se va pune în vedere ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar certificatul de înmatriculare eliberat de autorităţile din Spania, în copie, cu menţiunea „conform cu originalul”.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Constatând că reclamantul nu a depus la dosar certificatul de înmatriculare eliberat de autorităţile din Spania şi apreciind că acest înscris este util şi necesar soluţionării cauzei, acorda un nou termen de judecată pentru a se emite adresă către reclamant în acest sens.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017