Dosar 5387/62/2016 din 17.07.2017

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5387/62/2016
Data dosar:
17.07.2017
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2017 la ora 11:00

    Complet: C4Ap NCPC muncii
  • Schimbat total

    Admite apelul declarat de contestatorul S******** L*****, împotriva sentinţei civile nr.811/MAS din 10 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul civil nr. 5387/62/2016, pe care o schimbă în tot şi pe cale de consecinţă: Admite acţiunea formulată de contestatorul S******** L*****, în contradictoriu cu intimata Asociaţia „Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor” (DPMPA), CIF Anulează decizia nr. 1/05.10.2016, emisă de intimată şi dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinute anterior emiterii deciziei nr. 1/05.10.2016 . Obligă intimata să plătească contestatorului toate drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit începând cu data de 05.10.2016 şi până la data reintegrării efective. Respinge cererea formulată de contestator având ca obiect cheltuielile de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de intimată având ca obiect cheltuielile de judecată. Definitivă. Pronunţată azi 14.12.2017, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă

    Hotarare 2106/2017 din 14.12.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2017 la ora 12:00

    Complet: C4Ap NCPC muncii
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei pentru 14 decembrie 2017, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 cpc.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 12:00

    Complet: C4Ap NCPC muncii
  • Amână cauza

    In vederea audierii concomitent a martorilor propusi în cauză, amână judecarea cauzei pentru 7 decembrie 2017, ora 12.00

    Incheiere de sedinta din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2017 la ora 11:00

    Complet: C4Ap NCPC muncii
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, amână cauza pentru 2 noiembrie 2017, ora 12.00.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD