H**** M* C****** A*****
PetentSP 879/2017 Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat H.C.A., , deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în executarea pedepsei de 4 ani, 1 lună şi 7 zile închisoare aplicată prin SP nr. 83/2016 a Judecătoriei Turda, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 108/2016. Potrivit art. 587 alin. 2 CPP, stabileşte termen de reiterare a cererii începând cu data de 16.11.2017. În baza art. 275 CPP obligă petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Potrivit disp. art. 275 alin. 6 CPP, cheltuielile privind onorariul avocatului din oficiu Săsărman Monica, în cuantum de 130 lei, se vor achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 05.07.2017.
Hotarare 879/2017 din 05.07.2017