H**** I*********
InculpatS******* M******** "*** A******** S********** H********
Parte civilăP*** T*****
Parte civilăÎn baza art. 396 al. 1, 4 C.p.p raportat la art. 83 Cod Pen şi la art. 193 al. 2 C.pen stabileşte în sarcina inculpatului Hanzi Ioan Iosif, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4500 lei ( respectiv 150 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 30 de lei), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 72 C.pen cumpută din durata pedepsei aplicate 1 ( una) zi-amendă, reprezentând perioada reţinerii de la 28.11.2016 la 29.11.2016. In temeiul art. 83 Cod penal raportat la disp. art. 84 alin. 1 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Hunedoara. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supravegher, a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Pune în vedere inculpatului faptul că nerespectarea cu rea-credinţă obligaţiilor de mai sus ori săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie sau intenţie depăşită după amânarea aplicării pedepsei atrage revocarea amânării executării pedepsei şi aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 19 Cod proc. Pen. raportat la art. 397 alin. 1 Cod de proc.pen. coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil şi cu art. 313 din Legea 95/2006, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Municipal „ Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Obligă inculpatul la plata sumei de 264,51 lei, actualizată cu dobânda legală până la data plăţii integrale, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată P*** T*****. În baza art. 19 şi a art. 397 Cod Proc. Pen. raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P*** T*****. Obligă pe inculpat la plata sumei de 4000, lei cu titlu de daune morale către partea civilă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 82/2018 din 06.02.2018Amână pronunţarea pentru data de 06.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2018