T***** G***** M*****
InculpatT***** G***** M******** d*** a*** l* a** C**** M**** C******
InculpatRespinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi, privind neregularitatea actului de sesizare. În baza art. 346 alin. (2) CPP, constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2040/P/2016 din 07.04.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul TĂTUŢĂ GEORGE-MARIAN pentru săvârşirea infracţiunilor de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, prev. de art. 334 alin. 3 C.pen. şi refuz ori sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. şi ped. de art. 337 din C.Pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul TĂTUŢĂ GEORGE-MARIAN. În baza art. 111 din OUG nr. 195/2002, respinge cererea de acordare/ prelungire a dreptului de a conduce, ca inadmisibilă. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 30.05.2017.
858/2017 din 30.05.2017