C****** D****** P*** A************ P**
ReclamantA********** P********* E*********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamantul CHIPCEA DUMITRU în contradictoriu cu pârâta A********** P********* E*********, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se dpeune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Pronunţară în şedinţă publică, azi, 26.04.2018.
Hotarare 939/2018 din 26.04.2018având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 26.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2018faţă de lipsa martorului va amâna cauza, urmând a fi citat la PNT
Incheiere de sedinta din 07.03.2018pentru a se emite adresă către Tribunalul Vaslui şi PNT Vaslui
Incheiere de sedinta din 17.01.2018Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul CHIPCEA DUMITRU privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferentă acţiunii în cuantum de 1979 lei şi în consecinţă dispune ca suma datorată de acesta cu titlu de taxă judiciară de timbru să fie avansată de către stat. Instanţa pune în vedere petentului dispoziţiile art.14 al.(2) ce prevăd că „în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor reveni în sarcina sa”, precum şi „posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar” în cazul prevăzut la art.17 alin. (2), precum şi dispoziţiile art. 50 alin. 2 potrivit cărora „în cazul când prin hotărâre definitivă şi irevocabilă beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare depăşeşte de zece ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public judiciar”. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică astăzi, 13 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017