S**** L******** C*******
InculpatB*** I*****
InculpatD****** M***** G******
InculpatD***** S**** P*******
InculpatP*** V***** M*****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 C.pr.pen., rap. la art. 208 alin. 2 şi alin. 3 cu raportare la art. 207 alin. 4 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Stroe Laurenţiu-Cristian şi, în consecinţă: Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Stroe Laurenţiu – Cristian, zis ,,Lăchiuţ”, în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud – măsură dispusă prin încheierea penală din data de 11 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Petro?ani în dosar nr. 5422/278/2016. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului Stroe Lauren?iu-Cristian şi însuşită de acesta, cu privire la revocarea respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 48 de ore de la pronunţare. În cazul declarării căii de atac, cererea de contestaţie se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 decembrie 2017, ora 12.05.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.12.2017