P******** D* P* L**** J********** O*******
PetentN** N******
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa. În temeiul art. 234 şi urm. Cpp, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului N** N******,cerercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, faptă prev. de art. 32 rap. la art. 218 alin. 1 NCP, şi tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d şi f NCP, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCP, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.11.2017 şi până la data de 23.12.2017, inclusiv. În temeiul art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de Stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu Mirea Buturugă Alina, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.11.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 20.11.2017