A******** D* P********** N** 7* – P*** R***** L****
ReclamantM****** S******
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru contravaloarea cheltuielilor aferente lunii mai 2014, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 74 Suceava în contradictoriu cu pârâtul M****** S******, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8263,42 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante, aferente perioadei mai 2014 – mai 2017 şi a sumei de 5324,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru aceeaşi perioadă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.01.2020.
Hotarare 90/2020 din 13.01.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 13 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 30 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 23 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 12 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 28 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 31 octombrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 17 octombrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 3 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2019Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care Amână judecarea cauzei la data de 3 octombrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care Pune în vedere reclamantei prin reprezentant să ne comunice în mod clar sumele a căror restituire se solicită de la pârât cu titlu de cheltuieli comune şi de întreţinere şi penalităţi de întârziere, perioada în care au fost acumulate aceste debite, întrucât la dosar sunt depuse precizări contradictorii şi tabele cu sume contradictorii acţiunii formulate, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 16 mai 2019, pentru când reclamanta primeşte termen în cunoştinţă prin reprezentant, în temeiul disp. art. 220 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.02.2019Se va emite adresă reclamantei pentru a ne comunica în mod clar sumele a căror restituire se solicită de la pârât cu titlu de cheltuieli comune şi de întreţinere şi penalităţi de întârziere, perioada în care au fost acumulate aceste debite, întrucât la dosar sunt depuse precizări contradictorii şi tabele cu sume contradictorii acţiunii formulate. Amână judecarea cauzei la data de 7 februarie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Amână judecarea cauzei la data de 8 noiembrie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra cererii de repunere pe rol a cauzei pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 iunie 2018
Incheiere de sedinta din 21.06.2018În temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2018.
Incheiere suspendare din 22.02.2018Emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosar procesele - verbale privind stabilirea penalităţilor de întârziere pentru anii 2014, 2015, 2016 şi 2017, să depună la dosar modul de calcul al sumelor reprezentând cheltuieli de întreţinere pe fiecare lună în parte şi penalităţi de întârziere, urmând a fi indicat debitul, luna aferentă debitului, zilele de întârziere şi cuantumul penalităţilor aplicate. Ia act de renunţarea pârâtului prin apărător la invocarea excepţiei de litispendenţă. Amână judecarea cauzei la data de 22 februarie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta. Pârâtul primeşte termen în cunoştinţă prin apărător, în conformitate cu disp.art.229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017