B** C****** A******** R*****
PetentS* L*** A********* S*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare executare silită formulată de BEJ C A R pentru creditoarea L A SA în contradictoriu cu debitoarea AJFP BN. Încuviinţează executarea silită simultană/succesivă, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 110/2017 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosar nr. 1528/112/2016 şi decizia civilă nr. 1129/2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în acelaşi dosar, la cererea creditoarei L A SA împotriva debitorului AJFP BN, până la concurenţa sumei de 3377 lei reprezentând timbru de mediu, plus dobânda legală aferentă, începând cu data de 28.10.2015 şi până la restituirea efectivă a timbrului, precum şi 1000 lei cheltuieli de judecată, urmând a se recupera şi cheltuielile de executare. Autorizează creditoarea L A SA să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.07.2017.
Incheierefinalacameraconsiliu2944/2017 din 05.07.2017