M***** M***** M****
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul M***** M***** M****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLI?IE JUDE?EAN SUCEAVA, ca neîntemeiată. Menţine ca fiind temeinic şi legal procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX, nr. 101815, din data de 23.06.2017, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2018.
Hotarare 230/2018 din 26.01.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 26.01.2018 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2018În temeiul art.250-255 C.pr.civ., raportat la art.258 C.pr.civ., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru intimat şi proba cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei. În ceea ce priveşte solicitarea privind emiterea unei adrese în sensul celor solicitate de reprezentantul convenţional al petentului, apreciind că este utilă şi necesară soluţionării cauzei va emite adresă către intimat. Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2018, pentru când petentul şi intimata au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 24.11.2017