U** M********* T*************** I******* Ş* T***
PetentR******* M****
Intimat CONTRAVENIENTAdmite cererea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 100 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria PA nr.0146913/18.11.2011 cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii de 8 ore, în favoarea unităţii administrativ – teritoriale a municipiului Tulcea, urmând ca primarul unităţii administrativ-teritoriale să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de intimat, condiţiile în care acesta va executa sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2018.
Hotarare 19/2018 din 10.01.2018Amână pronunţarea la data de 10.01.2018 pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018