A****** N******* I*****
InculpatB****** A**** - M****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. 2 ?i 10 C. proc. pen. rap. la art. 374 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul Apostol Nicolaie-Iulian, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. În baza art. 104 alin. 2 C. pen. revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/28.01.2015 pronunţată de Judecătoria Focşani, definitivă prin necontestare la data de 03.02.2015. În baza art. 104 alin. 2 C. pen. şi art. 43 alin. 1 C.pen. adaugă pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată în prezenta cauză la restul rămas de executat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/28.01.2015 pronunţată de Judecătoria Focşani, definitivă prin necontestare la data de 03.02.2015 (925 zile), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 luni şi 925 zile închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen. (dispusă prin Sentinţa penală nr. 114/28.01.2015 pronunţată de Judecătoria Focşani, definitivă prin necontestare la data de 03.02.2015). În baza art. 72 C. pen. scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 07.03.2017. În baza art. 399 C. proc. pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin Ordonanţa din data de 08.03.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în dosarul nr. 393/P/2017. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C. pen. dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ Bacău: - saco?ă din plastic de culoarea portocaliu inscrip?ionată pe una din fe?e cu fond negru “Forever young” ?i cu fond ro?u “Come free”; - ambalaj bec Narva H3; - ambalaj etan?or garnituri RTV RED GASKET MAKER; - ambalaj două becuri Narva W5W; - ambalaj siguran?e Auto Mini VGT; - ambalaj două becuri Narva R5W. Ia act că persoana vătămată Boghian Alina-Maria nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.440 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (suma de 440 lei aferentă urmăririi penale, suma de 1.000 lei aferentă judecăţii). În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. dispune avansarea onorariului avocatului din oficiu care l-a asistat pe inculpat în faza de cameră preliminară şi faza de judecată, către Baroul Bacău, din fondurile MJ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2018.
Hotarare 867/2018 din 13.04.2018Amana pronun?area la data de 13.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2018Amana judecarea cauzei la data de 10.04.2018, ora 9, C1, în vederea împăcării, fiind ultimul termen acordat în acest sens.
Incheiere de sedinta din 20.02.2018Amana judecarea cauzei la data de 20.02.2018, ora 9, C1 la solicitarea expresă a inculpatului de a se împăca cu partea vatamata.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Amana judecarea cauzei la data de 16.01.2018, ora 9, C1 pentru lipsa inculpatului si a rela?iilor solicitate persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017Amana judecarea 12.12.2017, ora 9, C1 in vederea împăcării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07.11.2017.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017Amana judecarea cauzei la data de 07.11.2017, ora 9, C1.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2017, ora 9, C1, pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017Amana judecarea cauzei la data de 04.09.2017, ora 9, C1 la solicitarea inculpatului, pentru a-şi angaja apărător ales.
Incheiere de sedinta din 03.07.2017