A****** N******* I*****
InculpatÎn baza art. 362 C. proc. pen. rap la art. 208 alin. 5 şi art. 207 alin. 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Apostol Nicolaie-Iulian. Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Apostol Nicolaie-Iulian prin Ordonanţa din data de 08.03.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în dosarul nr. 393/P/2017. În baza art. 215 alin. 8-9 C. proc. pen. respinge cererea inculpatului de modificare a limitei teritoriale a unităţii administrativ-teritoriale cu privire la care are interdicţia de a o depăşi, respectiv cea a judeţului Buzău, în sensul ca aceasta să fie cea a teritoriului României. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 31.07.2017.
Incheiere finala dezinvestire 2447/2017 din 31.07.2017