G****** E******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I***************** J******** A F********* P****** S******
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamantul G****** E******, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iasi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – A.J.F.P. Suceava, la restituirea integrală către reclamant a sumei de 2343 lei reprezentând timbru de mediu, împreună cu dobânzile calculate conform art. 174 alin.(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, de la data plăţii – 31.03.2016 şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 234 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2018.
Hotarare 87/2018 din 18.01.2018termen la 18 ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Având în vedere solicitarea formulată de reclamant, pe care o consideră întemeiată, În vederea completării probatoriului administrat în cauză cu înscrisuri doveditoare din partea reclamantului, din care să rezulte provenienţa dintr-un stat membru U.E. a autovehiculului pentru care se solicită restituirea timbrului de mediu
Incheiere de sedinta din 23.11.2017Termen:23 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017