P**** M*****
PetentRespinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de petent având ca obiect constatarea intervenţiei reabilitării de drept de sub efectul condamnării la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa Penală nr. 96 din data de 11.05.2011 a Tribunalului Sibiu pronunţată în dosar nr. 3925/85/2008, definitivă prin decizia penală nr. 3065/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 10.10.2013. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2017.
Hotarare 314/2017 din 31.05.2017