Dosar 5472/314/2016 din 24.04.2017

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5472/314/2016
Data dosar:
24.04.2017
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.09.2017 la ora 8:30

    Complet: C4A PEN
  • Soluţionare

    În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Iacob Costinel, împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 02.03.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 5472/314/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură, din sentinţa penală, toate dispoziţiile prin care s-au aplicat inculpatului pedepse accesorii şi complementare. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 (un) an, 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare aplicate inculpatului Iacob Costinel prin sentinţa penală atacată. În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, cu trimitere la art. 97 alin. 2 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 50/26.02.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 8337/314/2015, respectiv 01.06.2016. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă: e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Dumbrăveni sau în cadrul Primăriei municipiului Suceava, pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie pe care o constată executată în totalitate, în conformitate cu prevederile art. 404 alin. 4 lit. i Cod procedură penală, în considerarea sentinţei penale nr. 50 din data de 26.02.2016 a Judecătoriei Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse acestuia, precum şi în caz de comitere a unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.09.2017.

    Hotarare 841/2017 din 18.09.2017
  • Sedinta din data de 11.09.2017 la ora 10:30

    Complet: C4A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.09.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2017
  • Sedinta din data de 12.06.2017 la ora 10:30

    Complet: C4A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 12.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD