Dosar 547/110/2016* din 22.11.2017

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 547/110/2016*
Data dosar:
22.11.2017
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.09.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Admite cererea

    Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului Sentinţei civile nr. 270 din data de 02.07.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 547/110/2016* în sensul că se va insera în mod corect „cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare” în loc de „cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare” Prezenta încheiere se constituie parte integrantă a hotărârii, după rămânerea ei definitivă. Menţine neschimbate celelalte dispoziţii ale hotărârii arătate. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.09.2018.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 03.09.2018
  • Sedinta din data de 02.07.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână cauza

    Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 NCPC , azi, 2 iulie 2018.

    Hotarare 270/2018 din 02.07.2018
  • Sedinta din data de 27.06.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână pronunţarea

    În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ amână pronunţarea pentru data de 02 iulie 2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 iunie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână pronunţarea

    În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ amână pronunţarea pentru data de 27 iunie 2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 iunie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână pronunţarea

    În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ amână pronunţarea pentru data de 14.06.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 06.06.2018, ora 13.00, complet C5LP, pentru când, reclamanta va indica actele prin care Consiliul Judeţean Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au acceptat/aprobat reactualizarea devizului general al lucrării, aspect menţionat în adresa nr. 500/06.11.2015 . De asemenea, va indica dacă există anexe la actul adiţional, dacă există o propunere financiară reactualizată.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână cauza

    Acordă termen la 09.05.2018, ora 13.00, pentru când se va cita reclamanta cu menţiunea de a indica actele prin care Consiliul Judeţean Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au acceptat/aprobat reactualizarea devizului general al lucrării. De asemenea, să se indice dacă există anexe la actul adiţional, dacă există o propunere financiară reactualizată.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2018
  • Sedinta din data de 14.03.2018 la ora 13:00

    Complet: C5LP
  • Amână cauza

    Acordă termen la 04.04.2018, ora 13.00, pentru când pune în vedere părţilor să depună la dosar - propunerea financiară anexă la contract la care se face referire în cuprinsul art. 19 din contractul nr. 3182/4058 din 12.11.2007 precum şi să indice dacă există anexe la actul adiţional, dacă există o propunere financiară reactualizată . Pune în vedere pârâtei să indice actele prin care Consiliul Judeţean Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au acceptat/aprobat reactualizarea devizului general al lucrării.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 13:00

    Complet: C6LP
  • Amână cauza

    pentru soluţionare cerere abţinere, trimite cauza la Preşedinte Secţie

    Incheiere de sedinta din 22.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD