H** P****
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 C.proc.pen., rap.la art.100 C.p. admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul HUT PAVEL, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, de sub efectul pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare, aplicată de Judecătoria Ineu prin s.p. nr.106/2016, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.335 C.p. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 118/2016 emis de Judecătoria Ineu şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 104 C.pen privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu , din fondurile MJ către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2017
Hotarare 1653/2017 din 16.03.2017