B***** E******** P***** D** C***** J*********** B****
PetentV****** I*****
IntimatÎn baza art.571 alin.2 C.pr.pen. admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, pentru menţinerea, încetarea sau înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, privind pe intimata VAKARIA ILDIKO, internată în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei şi, în consecinţă: Menţine măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal (art.114 vechiul Cod penal), luată faţă de intimata VAKARIA ILDIKO prin Sentinţa penală nr.23/20.01.2011 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr. 1705/234/2010/a1. Obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 130 lei, onorar de avocat din oficiu, pentru av. Carţiş Melania Raluca, din cadrul Baroului Bihor, având delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 34/18.01.2017. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimata şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din 25.01.2017.
Hotarare 27/2017 din 25.01.2017