F**** R*** I****
CondamnatÎn baza art. 585 alin. 1 C. proc. pen., admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat F**** R*** I****, în prezent deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi o lună închisoare aplicată petentului F**** R*** I**** prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: -1 (un) an închisoare pentru săvârşirea la data de 19.08.2014 a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. -9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea la data de 19.08.2014 a infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 teza a II-a C. pen. -1 (un) an închisoare pentru săvârşirea la data de 19.08.2014 a infracţiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art. 334 alin. 2 teza a II-a C. pen. Constată că prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus în baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86 ind. 4 alin. 1 şi la art. 83 alin. 1 şi art. 85 alin. 3 teza finală C. pen. din 1968, revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată petentului F**** R*** I**** prin sentinţa penală nr. 1407 din 22.05.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 15476/225/2013, definitivă prin decizia penală nr. 1374 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Craiova. Constată că prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 1407 din 22.05.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 15476/225/2013, definitivă prin decizia penală nr. 1374 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Craiova în pedepsele componente, respectiv: -pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2464 din 27.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 158 din 30.01.2014 a Curţii de Apel Craiova, -pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2371 din 13.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin nerecurare şi -pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1407 din 22.05.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 1374 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Craiova. Constată că prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus în baza art. 22 alin. 4 raportat la art. 22 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 înlocuirea pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2464 din 27.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 158 din 30.01.2014 a Curţii de Apel Craiova cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 (un) an; în baza art. 22 alin. 4 raportat la art. 22 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 înlocuirea pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2371 din 13.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin nerecurare cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni, iar în baza art. 129 alin. 1 C. pen. raportat la art. 22 alin. 2 şi alin. 4 din Legea nr. 187/2012, contopirea celor două măsuri educative şi aplicarea inculpatului a unei singure măsuri educative rezultante, respectiv măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată petentului F**** R*** I**** prin sentinţa penală nr. 396 din 14.03.2017 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 908/17.05.2017 a Curţii de Apel Craiova şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal -9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat în baza art. 334 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. -9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare în baza art. 334 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal -pedeapsa de 9 luni închisoare în baza art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. -pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1407 din 22.05.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 1374 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Craiova, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi adăugarea pedepsei la pedeapsa stabilită pentru infracţiunile de mai sus. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, art. 85 alin. 1 C. pen. din 1968 şi Decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile reunite anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1407 din 22.05.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 1374 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Craiova şi înlătură dispoziţia de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi adăugarea acestei pedepse la pedeapsa stabilită pentru infracţiunile prin sentinţa penală nr. 396 din 14.03.2017 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 908/17.05.2017 a Curţii de Apel Craiova şi dispoziţia de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prin prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 38 alin. 1 şi alin. 2 C. pen., constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova şi infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1407 din 22.05.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 1374 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Craiova au fost săvârşite în condiţiile concursului de infracţiuni. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi a art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 11 (unsprezece) luni, stabilind pedeapsa rezultantă la 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus în baza art. 129 alin. 2 lit. b C. pen. cu aplicarea art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012 şi a Deciziei nr. 4/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală majorarea pedepsei cu 8 (opt) luni reprezentând 1 (jumătate) din durata măsurii educative obţinute din înlocuirea pedepsei cu închisoarea aplicate prin sentinţa penală nr. 2464 din 27.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 158 din 30.01.2014 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 2371 din 13.11.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin nerecurare, contopite mai sus. La pedeapsa rezultantă la 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni închisoare stabilită pentru infracţiunile concurente de mai sus aplică majorarea pedepsei cu 8 (opt) luni reprezentând 1 (jumătate) din durata măsurii educative obţinute din înlocuirea pedepsei cu închisoarea, urmând ca petentului F**** R*** I**** să i se stabilească o pedeapsa de 3 (trei) ani şi o lună închisoare. În baza art. 41 alin. 1 C. pen. constată că infracţiunile concurente pentru care petentul F**** R*** I**** a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 396 din 14.03.2017 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 908/17.05.2017 a Curţii de Apel Craiova sunt comise în condiţiile recidivei postcondamnatorii în raport de sentinţa penală nr. 1826/18.11.2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.03.2017 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 43 alin. 1 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, la pedeapsa rezultantă pentru infracţiunile concurente de 3 (trei) ani şi o lună închisoare adaugă pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 396 din 14.03.2017 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 908/17.05.2017 a Curţii de Apel Craiova, aplicând petentului F**** R*** I**** pedeapsa rezultantă finală de 5 (cinci) ani şi o lună închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului alături de pedeapsa rezultantă conform art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi i) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 45 alin. 5 C. pen., aplică inculpatului alături de pedeapsa rezultantă conform art. 65 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi i) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. 3 C. pen. În baza art. 129 alin. 5 C. pen., dispune executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului în condiţiile art. 60 C. pen. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. 1 C. pen., din durata pedepsei închisorii se scade perioada din 23.10.2013 şi până la 30.10.2013 inclusiv şi de la 12.12.2016 la 21.03.2017 inclusiv în care inculpatul a fost supus măsurii arestului preventiv. Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2122/2016 din 21.03.2017 emis de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în baza sentinţei penale nr. 1826/18.11.2016 şi Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 447/2017 din 18.05.2017 emis de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în baza sentinţei penale nr. 396/14.03.2017 şi dispune emiterea unui nou Mandat de executare a pedepsei închisorii aplicate în urma contopirii. În baza art. 40 alin. 3 C. pen. scade din pedeapsa închisorii aplicată petentului condamnat ceea ce s-a executat de la 22.03.2017 la zi şi menţine starea de arest a condamnatului. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale amintite mai sus. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 130 lei reprezentând onorariul pentru avocat Popescu Costinel, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 1725 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 29.05.2017, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2017, la sediul instanţei.
Hotarare 497/2017 din 16.06.2017în vederea emiterii unei adrese către Biroul Executări Penale, amână cauza şi acordă termen la data de 16.06.2017 pentru când se citează petentul condamnat.
Incheiere de sedinta din 06.06.2017Termen preschimbat la 06.06.2017