M**** M***** - M*****
InculpatB******* M***********
InculpatM**** D*************
Parte responsabilă civilmenteM**** E****
Parte responsabilă civilmenteR*** C*****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 119 C. pen. aplică inculpatului minor M. M. M., măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 8 săptămâni, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 2 lit. b), d) CP, cu aplic. art. 113 alin. 2 CP şi art.38 şi art.129 alin.1 CP, fapte săvârşite la data de 21/22.10.2016 şi 30.10.2016. În baza art. 119 C. pen. aplică inculpatului minor B. M. M., măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 8 săptămâni, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 2 lit. b), d) CP, cu aplic. art.113 alin. 2 CP şi art.38 şi art.129 alin.1 CP, fapte săvârşite la data de 21/22.10.2016 şi 30.10.2016. Constată că faptele prevăzute de prezenta hotărâre sunt săvârşite în concurs real cu cele reţinute în sarcina inculpaţilor prin Sentinţa penală 62/07.05.2018 pronunţată de Judecătoria Darabani în Dosar nr. 986/217/2016, definitivă prin neapelare. În baza art. 121 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., impune inculpatului M. M. M. ca pe durata executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână să respecte următoare obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, - să nu se apropie şi să nu comunice prin nici un mijloc cu inculpatul B. M. M.. În baza art. 121 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., impune inculpatului Bulgariu Mihai Marius ca pe durata executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână să respecte următoare obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, - să nu se apropie şi să nu comunice prin nici un mijloc cu inculpatul Marcu Marian Marius. Atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi art. 1357. C. civ., respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de părţile civile Societatea EXPEDIŢII TRANSGHE SRL, cu sediul în oraşul Darabani, str.Mărăşeşti nr.3 judeţul Botoşani şi Matei Viorica, domiciliată în oraş Darabani, str.Crinilor, nr.36, judeţul Botoşani. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpaţi la plata sumei de 1680 lei, din care 1.080 lei în faza de urmărire şi 600 lei în faza de judecată, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, astfel: - pe inculpatul Marcu Marian Marius la plata sumei de 840 lei, în solidar cu părţile responsabile civilmente Marcu Dimitrie Iuliu şi M**** E****, ambii cu domiciliul în oraş Darabani, str.Stejarului nr.2, judeţul Botoşani şi - pe inculpatul Bulgariu Mihai Marius la plata sumei de 840 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente Bulgariu Carmen, cu domiciliul în oraş Darabani, str.Crinilor, nr.36, judeţul Botoşani . În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Cod procedură penală, rămân în sarcina statului cheltuielile privind apărătorii desemnaţi din oficiu astfel: - suma de 260 lei - avocat Grigoraş Ciprian, conform delegaţiei nr.423/18.11.2016 de la urmărirea penală urmând a fi avansate către Baroul Botoşani din fondurile Ministerului Public, - suma de 360 lei – Avocat Grigoraş Ciprian potrivit delegaţiei nr.22/11.02.2019 din faza de judecată, urmând a fi avansată Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2019.
Hotarare 73/2019 din 24.06.2019În temeiul art.391 alin.1 Cod procedură penală, instanţa stabileşte pronunţarea pentru data de 24 iunie 2019. Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2019Amână judecata cauzei la data de 12.06.2019, dată pentru care se va cita martorul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Amână judecata cauzei la data de 08.05.2019, dată pentru care se va cita martorul din lucrări cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Amână judecata cauzei la data de 27.03.2019, dată pentru care se va cita martorul din lucrări Bulgariu Cristian -Daniel. Se va reveni cu adresă la S.C. TRANSGHE EXPEDIŢII SRL.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Amână judecata cauzei la data de 27.02.2019, dată pentru care părţile au termenul în cunoştinţă. Se va emite adresă Serviciului Coelctiv de Asistenţă Judiciară Dorohoi să o înlocuiască pe doamna avocat din oficiu Redinciuc Nicoleta, motivat de faptul că aceasta nu asigură asistenţa juridică a inculpatului Marcu Marian Marius. Se va reveni cu adresă părţii civile S.C. Expediţii Transghe SRL să comunice relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Amână judecata cauzei la data de 23.01.2019, dată pentru care părţile au termenul în cunoştinţă. se va emite adresă operatorului de telefonic mobilă Orange să comunice lista cu apelurile/SMS de la şi către nr. de telefon în perioada octombrie - noiembrie 2016. Se va emite adresă S.C. TRANSGHE SRL să înainteze copie după registrul de casă şi monetarul din data de 21.10.2018 din magazinul din cartier Teioasa,str.Teilor, nr.6,jud. Botoşani.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018Având în vedere lipsa părţilor şi a martorilor din lucrări, amână judecata cauzei la data de 28.11.2018, dată pentru care se vor cita inculpaţii minori şi martorii din lucrări cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.10.2018Amână judecata cauzei la data de 24.10.2018, dată pentru care se vor cita inculpaţii cu mandate de aducere. se vor cita martorii din lucrări Cam Daniel şi Puşcaşu Emanuel - Antonio.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018Amână judecata cauzei la data de 26.09.2018, dată pentru care se va cita inculpatul Marcu Marian -Marius cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018pentru lipsa inculpatului şi apărătorului din oficiu , amână judecata cauzei pentru data de 27.06.2018.Pronunţată în şedinţă publică la data de 23.05.2018
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Pentru lipsa asistenţei juridice al inculpatului Marcu Marian Marius, amână judecata casuzei la data de 23.05.2018.Pronunţată în şedinţă publică la data de 25.04.2018.
Incheiere de sedinta din 25.04.2018Pentru readministrarea probaroriului, amână judecata cauzei la data de 25.04.2018. Pronunţată în şedinţă publică la data de 28.03.2018.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Văzând că prezenta cauză a fost repartizată completului JCP4 potrivit Deciziei nr. 14/ 29.12.2017 a Preşedintelui instanţei, avizată prin Hot. C.C.nr. 1/ 04.01.2018 privind repartizarea cauzelor aflate la completul JCP3 prin distribuirea ciclică a acestora, amână judecata cauzei la 28 martie 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018se va repeta procedura de citare cu inculpatul lipsă la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.11.2017se va face adresă la Barou pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul minor Marcu.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017