M*** E********
PetentAdmite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petenta MICU ECATRERINA, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat Marcu Alexandru din mun. Timişoara, str. Eugeniu de Savoya nr.22, ap.7, jud. Timiş. În temeiul art. 527, art. 529 şi urm. C.proc.pen, rap.la 86 C.pen1969, cu aplic.art.5 C.pen, dispune reabilitarea judecătorească a petentei cu privire la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 464/11.11.2011 a Tribunalului Timiş, def. prin decizia nr. 32/A/23.12.2012 a Curţii de Apel Timişoara. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, conform art. 537 C.proc.pen., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 14 din Legea 290/2004, în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie a acesteia se va comunica IPJ Timiş în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în cazierul judiciar al petiţionarului. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.08.2017.
Hotarare 4329/2017 din 23.08.2017