L*** J******* C********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 3 CPP cu referire la art. 80 NCPEN renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul LUPU JIULIANO – CRISTINEL cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 NCPEN. În baza art. 81 NCPEN aplică inculpatului un AVERTISMENT şi atrage atenţia inculpatului asupra următoarelor aspecte : - infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura acesteia şi întinderea urmărilor produse , mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă , că inculpatul nu a avut un motiv ilicit şi nu a urmărit un scop ilicit anume . - în raport de persoana inculpatului instanţa apreciază că acesta nu prezintă un comportament infracţional structurat . - în raport de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii , respectiv lipsa antecedentelor penale , acesta fiind la primul contact cu legea penală , precum şi de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii , aspecte ce denotă o atitudine de regret şi corectitudine din partea acestuia . - în raport de posibilităţile sale de îndreptare , aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului . Atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare , respectiv adoptarea unei comportament mai diligent atât în raporturile sale personale cât şi profesionale ,pentru evitarea consecinţelor la care se poate expune , dacă va mai comite infracţiuni , respectiv posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoare cu suspendare sub supraveghere sau chiar a unei pedepse privative de libertate . Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 82 alin 3 NCPEN privind anularea renunţării la pedeapsă. În baza art.274 alin.1 CPP obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01-02-2018
Hotarare 217/2018 din 01.02.2018Amână pronunţarea la data de 01.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2018Amână cauza la data de 25.01.2018, ora 09.30, sala 17, complet nr. 39,în vederea efectuării de verificări ANP,citare şi prin afişare la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017Amână cauza la data de 23.11.2017, ora 09.00, sala 17, complet nr. 39,în vederea emiterii unui mandat de aducere fără însoţire, citării inculpatului şi prin afişare la uşa instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017