Dosar 5544/271/2017 din 06.04.2017

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5544/271/2017
Data dosar:
06.04.2017
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 10:00

    Complet: C8 civil-
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii T**** L****** şi T**** E**, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA-ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, şi cu pârâta COMUNA DIOSIG, prin PRIMAR, şi, în consecinţă: Dispune sistarea stării de coproprietate asupra imobilului situat administrativ în com.Diosig, jud.Bihor, în natură casă de locuit, identificată cu nr.topo 2354, înscrisă în CF nr.190 Diosig, prin atribuirea integrală a acestui imobil în favoarea reclamanţilor, în schimbul plăţii, de către aceştia, în favoarea pârâtului STATUL ROMÂN, a unei sulte în cuantum de 5572,75 lei, corespunzătoare cotei de 1 parte, deţinută de pârâtul STATUL ROMÂN din imobilul-casă de locuit, mai sus identificat. Raportul de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea evaluări imobiliare, întocmit de expert tehnic ing.Mercea Emil, înregistrat la Tribunalul Bihor-Biroul de Expertize Judiciare cu nr.88/27.02.2018, cu completarea şi răspunsul expertului la obiecţiuni, face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtul STATUL ROMÂN la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3752,5 lei, din care 845 lei taxă judiciară de timbru, 907,5 lei onorariu expert (parţial) şi 2000 lei onorariu avocaţial. Fără cheltuieli de judecată în rest. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 martie 2019.

    Hotarare 1513/2019 din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 07.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 14.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2019
  • Sedinta din data de 21.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 07.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2019
  • Sedinta din data de 07.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 21.02.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019
  • Sedinta din data de 10.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâtilor răspunsul la obiectiunile la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2019
  • Sedinta din data de 22.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C8 civil-
  • Amână cauza

    Pentru a se răspunde la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2018
  • Sedinta din data de 10.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    Având în vedere cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 24.09.2018 în baza Hotărârii Colegiului de Conducere al Judecătoriei Oradea nr.18 din data de 24.09.2018 privind desfiinţarea completului Civil 24, s-a procedat la repartizarea prezentului dosar completului Civil 8 care a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 22.11.2018

    Incheiere de sedinta din 10.10.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitatea părţilor să studieze completarea la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 23.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru depunerea completării la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 23.05.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru completarea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru introducerea în cauză a Comunei Diosig prin Primar

    Incheiere de sedinta din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 28.02.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă despre conţinutul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 28.02.2018
  • Sedinta din data de 31.01.2018 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    lipsă expertiză

    Incheiere de sedinta din 31.01.2018
  • Sedinta din data de 22.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru efectuarea unei expertize de evaluare

    Incheiere de sedinta din 22.11.2017
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    termen în continuare

    Incheiere de sedinta din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 25.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtului

    Incheiere de sedinta din 25.10.2017
  • Sedinta din data de 08.09.2017 la ora 12:00

    Complet: C 24 civil-
  • Amână cauza

    având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul

    Incheiere de sedinta din 08.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD