M****** L*****
ReclamantA************ J******** A F********* P****** C*** - S******** F***** M******** D**
PârâtA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieRespinge excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâtă prin intâmpinare. Admite in parte actiunea formulată de reclamanta Mureşan Lenuţa în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Dej. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârât în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei, Corp A, nr. 294, sector 6. Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 1.073 lei si dobânda fiscală calculată la suma menţionată începând cu data 29.05.2013 şi până la restituirea efectivă. Obligă chemata în garanţie să plătească pârâtului suma de 1.073 lei reprezentând timbru de mediu, cu dobânda fiscală aferentă calculată de la data de 29.05.2013 şi până la data restituirii efective. Obliga pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 108 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 11 decembrie 2017.
Hotarare 6709/2017 din 11.12.2017AMANARE DE PRONUNTARE PENTRU DATA DE 11.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017Dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit în dosarul civil nr. 5568/117/2017 al Tribunalului Cluj, urmând a cita părţile pentru termenul de judecată din data de 7 decembrie 2017, iora 8,30, sala nr.5. Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 13 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.11.2017