B******* F*****
Contestator PetentConform art. 535 Cod procedură penală raportat la art. 4251 alin.7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de către condamnatul B******* F*****, împotriva sentinţei penale nr.3030/03.11.2017 pronunţată de către Judecătoria Găeşti în dosarul nr.5588/232/2017, pe care o desfiinţează şi, rejudecând: În temeiul art. 166 alin.1 lit. a), art. 167 alin.5 şi art. 168 Cod penal, admite cererea formulată de către contestatorul-condamnat B******* F***** şi, în consecinţă: Dispune reabilitarea judecătorească a acestuia cu privire la pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 3098 din 02.11.2006 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 5004/280/2006, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2006; 3 ani şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă, prin sentinţa penală nr. 138 din 27.03.2003 a Judecătoriei Găeşti pronunţată în dosarul nr. 540/2003, definitivă prin decizia penală nr. 918/20.08.2003 a Curţii de Apel Ploieşti şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 640/02.05.1997 pronunţată de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr.2315/1997, definitivă prin nerecurare la 17.05.1997. Conform art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.03.2018.
Hotarare 143/2018 din 26.03.2018Acordă termen în vederea achitării despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.
Incheiere de sedinta din 26.02.2018Acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu condamnatul.
Incheiere de sedinta din 29.01.2018Acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu contestatorul-condamnat.
Incheiere de sedinta din 04.01.2018